Ion Țiriac se interesează de foștii colegi. Cunoscutul om de afaceri vrea să-i întâlnească pe toți hocheiștii care au reprezentat România la Jocurile Olimpice din anii 60-70.
După ce la începutul acestui an, omul de afaceri s-a întâlnit după 58 de ani cu toți colegii de generație pe care i-a avut în echipa națională de hochei a României, acum, cunoscutul om de afaceri pune la cale o altă întâlnire de suflet.
Tot legată de lumea hocheiului pe gheață. Potrivit surselor Prosport, Țiriac, vrea să facă o întâlnire cu toți jucătorii care au reprezentat România la cele patru ediții olimpice albe: 1964, 1968, 1972 și 1980.
„După întâlnirea de la Ciuc s-a discutat cu dânsul pe ideea unei întâlniri cu toți jucătorii participanți la JO. A fost o idee pe care a agreat-o imediat și care sperăm să prindă viață cât de curând”, a dezvăluit sursa Prosport.
Între 1958 și 1964 Ion Țiriac a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă din Innsbruck și la Campionatele Mondiale.
Ce spunea Ion Țiriac pentru presa italiană acum câțiva ani?
„Am jucat hochei pe gheață și am fost chiar și la Olimpiadă. Apoi, într-o zi am pus mâna pe rachetă și cineva mi-a zis că, dacă mă apuc de tenis, trebuie să mă antrenez 4 ore, în loc de 7, câte aveam la hochei”, a spus Țiriac pentru ediția tipărită a cotidianului Gazzetta dello Sport.
Joi, 3 noiembrie, echipa de hochei Steaua București va disputa meciul cu Sport Club Miercurea Ciuc, din campionatul intern, pe patinoarul din Otopeni.
„Este un câștig foarte mare în special pentru copiii care activează la grupele noastre, de la patinoarul patronat de domnul Țiriac.
Vor avea posibilitatea să vadă pe gheață echipe de seniori, care au în componență și jucători care vin din țări unde hocheiul are o mare tradiție. Copiii noștri sunt foarte talentați, prind repede tehnica hocheiului, iar faptul că-i vor vedea pe acești seniori la treabă, va însemna foarte mult pentru ei, așa cum spuneam”, a declarat pentru pentru Prosport, Eduard Pană, fosta mare glorie a hocheiului românesc.
Între componenţii echipei României din acea perioadă s-a numărat şi Eduard Pană, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Ţiriac.
Ştefan Ionescu, „nea Nelu”, fost antrenor al echipei naţionale de hochei, a murit, a anunţat, duminică, Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă.
Sub conducerea lui nea Nelu, România a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice de Iarnă: 1976, Innsbruck şi 1980, Lake Placid. La Lake Placid, din cele 12 ţări participante, România a ocupat locul 7. A fost ultima Olimpiadă de Iarnă la care hocheiul românesc a fost prezent.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER